Primul aparat foto “serios”

Dacă eşti în punctul în care simţi că vrei, că ţi-ar plăcea să faci fotografie … ai nevoie în principal de două lucruri: să te apuci de studiu şi să îţi procuri un aparat foto mai serios. O spun şi aici, am să o spun de milioane de ori: ce simţi, ce gândeşti, ce vezi – combinate cu studiu şi mult exerciţiu – vor face fotografia. Şi nu aparatul. În primul rând trebuie să ajungi să “vezi” fotografia, apoi ai nevoie şi de tehnica ce îţi va permite realizarea fotografiei, aşa cum o vrei. Ai nevoie de un aparat bun, nimeni nu contestă asta.

Dar niciodată să nu cazi în capcana (de multe ori întinsă de oamenii de marketing ai producătorilor de aparate foto) că un aparat foarte bun sau foarte scump va face fotografia de capul lui. E doar o unealtă şi atât. Aşa că recomandarea e, pentru început, nu investi sume imense in aparatură. Porneşte cu ceva suficient de bun ca să îţi permită control, să îţi permită să te joci, să studiezi, să înveţi. Şi, mult mai folositor, investeşte mai bine banii în “umblături”, căutând lucruri şi locuri de fotografiat.

Astfel, pentru început, ai de ales dintre două categorii de aparate foto. Cele aşa-numite “Bridge” – adică nişte aparate compacte la origine dar care au primit obiective mai “deştepte” si ceva funcţionalităţi si posibilităţi de setare împrumutate de la categoria aparatelor semiprofesionale sau profesionale. Cea de-a doua categorie fiind DSLR-urile, aparatele cu obiective interschimbabile (aparatele care constituie segmentele semipro şi pro). Evident, pentru începuturi în fotografie, vei lua în considerare un aparat DSLR din categoria entry-level (în primul rând din motive de preţ).

primul aparat foto Primul aparat foto serios echipament

Eu consider că elementul esenţial pentru a alege o categorie sau alta este “cât de serios vreau să consider fotografia”. Dacă există doar dorinţa de a face nişte poze mai bune, cu ceva minim studiu – atunci Bridge este aparatul potrivit. Dacă există dorinţa de studiu serios, atunci DSLR. Pentru că la un moment dat aparatul Bridge îşi va arăta limitele. Şi cum astăzi există aparate DSLR la un preţ acceptabil e mai bine să mergi din start pe un asemenea aparat. Şi mai e un aspect: un DSLR te va pune la muncă. Nu vei face cu el din prima fotografii bune. E nevoie de studiu şi de mult exerciţiu. Aşa că e bun dacă vrei să studiezi serios fotografia pentru că te va trimite la cărţi, internet pentru studiu.

Poate te-ar mai interesa:

Digg it StumbleUpon del.icio.us Google Yahoo! reddit

Leave a reply