Ai vestă de aia profi?

Mai jos vedeţi o imagine de la etapa de campionat mondial de raliuri de anul trecut din Germania. De acolo mi-a rămas fixu cu o vestă de aia de fotograf. Ca un copil, vreau şi io de aia! Nu atât vesta în sine cât ceea ce reprezintă ea în mintea mea. Adică fotograf profesionist.

vesta Ai vestă de aia profi? comentarii

Fusăi aseară la meciul FC Timişoara – VfB Stuttgart. Nu mai fusesem pe stadion de vreo 10 ani. Şi trebuie să spun că mi-a foarte plăcut. Atmosferă minunată. O galerie care a cântat absolut tot meciul şi încă vreo 20 minute după. Şi totodată foarte multă agresivitate şi mârlănie – pe care în continuare nu le pot înţelege. Dar nu cronică de meci vreau să fac aici. Ci să vă povestesc despre vesta aia de fotograf.

Au fost mulţi fotografi. Mi s-au părut blazaţi, plictisiţi – spre deosebire de fotografii văzuţi prin alte lumi la astfel de evenimente. Dar în mod special mi-a atras atenţia o tanti fotograf. Avea acea vestă de fotograf pe care io mi-o doresc. Poza cu o compactă (bridge mai exact, nu am identificat modelul, era prea departe). Mai erau vreo doi care pozau cu acelaşi gen de aparat. Ceea ce în sine nu e musai o problemă. Pentru un ziar cu tipar de proastă calitate merge şi o poză realizată cu aşa ceva. Dar cu ce a ieşit în evidenţă tanti a fost: probabil 50% dintre cadre le-a făcut din mers şi – cel mai interesant – îi declanşa bliţul încorporat la fiecare cadru (pozând chestii aflate la zeci de metri de ea). Deci 99% că aparatul ăla era pe auto. Vă puteţi imagina cum arată acele poze …

Da avea vestă de fotograf şmecher? Avea …

(Şi încă o nedumerire, fără legătură cu fotografia: cum oare poate să atragă atâta atenţie, atât de mulţi bani, 23,000 de oameni pe stadion o activitate prestată mult sub mediocru?? Sunt în comunitatea asta, în oraşul ăsta oameni / echipe / organizaţii care prestează în diverse domenii la nivel de excelenţă şi nu îi bagă nimeni în seamă. Chiar nu pricep ce e cu fotbalu’ ăsta.)

Poate te-ar mai interesa:

Digg it StumbleUpon del.icio.us Google Yahoo! reddit

One response to “Ai vestă de aia profi?”

  • Hai să-i băgăm în seamă şi să punem un umăr să li se ducă vestea! Ceva exemple din educaţie? Şi pun şi eu un umăr la dus vestea.

    PS – Şi un link pe unde se găseşte vesta aia? Că mai vine un Moş Nicolae, un Crăciun, o ziua ta şi să nu-ţi mai ia oamenii cilindre :)

Leave a reply